Home » Știință » Luna-25 a intrat pe orbita selenară! Rusia ar putea ajunge pe Lună pentru prima dată în aproape jumătate de secol

Luna-25 a intrat pe orbita selenară! Rusia ar putea ajunge pe Lună pentru prima dată în aproape jumătate de secol

Luna-25 a intrat pe orbita selenară! Rusia ar putea ajunge pe Lună pentru prima dată în aproape jumătate de secol
Credit foto: AFP/HO/Agenția spațială Roscosmos/Profimedia
Publicat: 17.08.2023

Pentru prima oară în aproape jumătate de secol, Rusia ajunge la Lună. Misiunea Luna-25 – primul efort selenar din 1976, atunci când Rusia făcea parte din Uniunea Sovietică – a ajuns cu succes pe orbita Lunii, a anunțat agenția spațială Roscosmos.

Nava spațială pare să fie în stare bună. „Toate sistemele funcționează normal, comunicarea este stabilă”, a transmis Roscosmos pe canalul de socializare online Telegram.

Luna-25 a fost lansată în data de 10 august, fiind prima misiunea a Rusiei spre Lună din istoria recentă. Sonda a trecut cu brio de primele etape ale misiunii, potrivit agenției spațiale Roscosmos. Spre exemplu, Luna-25 a făcut primele sale imagini în drum spre Lună și le-a trimis înapoi pe Pământ.

O aselenizare este programată în apropiere de polul sudic al Lunii

„Fotografiile arată elementele dispozitivului, cu Pământul în spate, pe care l-am părăsit pentru totdeauna, și cu Luna în spate, la care vom ajunge în curând”, anunța Roscosmos în data de 14 august.

Însă, Luna-25 mai are câteva obstacole de trecut. O aselenizare este programată în apropiere de polul sudic al Lunii și ar putea avea loc în următoarele cinci sau șapte zile de la intrarea pe orbită.

Luna-25 nu este singura nava spațială aflată în drum spre Lună

Dacă reușește, sonda va studia mediul din jur pentru următorul an cu ajutorul celor opt instrumente științifice aflate la bord. Printre sarcini se numără căutarea apei înghețate, o resursă considerată a exista din abundență în regiunea polară de sud.

Luna-25 nu este singura nava spațială aflată în drum spre Lună. Sonda Chandrayaan 3 lansată de India este așteptată să ajungă pe suprafața satelitului nostru natural în jur de 23 sau 24 august, în aceeași zonă ca misiunea Rusiei, potrivit Space.com.

De ce este atât de interesant polul sudic al Lunii?

Polul sudic al Lunii va primi tot mai mulți vizitatori umani în viitorul apropiat. NASA va încerca să trimită oameni acolo în cadrul misiunii Artemis 3, programată pentru lansare în 2025 sau 2026. Dacă totul va decurge cum trebuie, aselenizarea va fi prima cu echipaj uman de la misiunea Apollo 17 din 1972.

Regiunea polară de sud a Lunii este deosebit de interesantă și râvnită de mai multe națiuni pentru că ar ascunde cantități vaste de apă înghețată, iar NASA și alte instituții cred că ar putea susține bazele umane și ar putea sprijini viitoare misiuni spațiale spre Marte și alte destinații cosmice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Primele imagini trimise de sonda rusească Luna-25 în drumul său spre Lună

Rusia a lansat prima sa misiune pe Lună după 47 de ani

„Omul de pe Lună” este cu 200 de milioane de ani mai bătrân decât s-a crezut inițial

Pământul are „o nouă Lună”? Obiectul există cel puțin din anul 100 î.Hr.

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026
Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Specii noi sunt descoperite mai repede ca niciodată
Specii noi sunt descoperite mai repede ca niciodată